Ciuly's web corner

       Numele acestei operatiuni este defapt o prescurtare de la numele initial "Halverson Project 63", care a fost dat dupa numele colonelului care a initiat ideea unei incursiuni cu bombardiere grele in Balcani, Harry Halverson. La aceasta incursiune au luat parte 232 de oameni folosind 13 bombardiere.
       Bombardierele B-24 au fost concepute in inauarie 1939, iar primul astfel de avion a zburat la 29 decembrie 1939. Era echipat cu 4 motoare Pratt & Whitney, de cite 1200 cai putere fiecare. Cintarea 27 de tone gol, avea 9 guri de foc, ceea ce ducea la independenta fata de avioanele de vinatoare, practic acest bombardier semanind cu un arici de foc. Viteza maxima era de 516 km/ora. Lua la bord, peste plinul de carburant, o incarcatura de bombe de 3 tone plus munitia necesara apararii proprie in zbor. Echipajul era format din 9, cel mult 10 oameni. Aceste avioane au fost cunoscute si sub numele de "Liberatoare".

Desfasurare

       Avioanele decolau de la baza Fayd, din Egipt, pe o ruta in linie dreapta pina la Constanta. (Vezi harta.) Pe parcurs grupul se dispersa , deoarece trebuia ocolit spatiul aerian al Turciei, urmind ca regruparea sa aiba loc deasupra Marii Negre. De la Constanta ruta continua pina la Ploiesti cu traversarea Dobrogei pina la Galati, de unde se survola Muntenia pina la apa Teleajenului, de unde se vira spre zona sudica a obiectivului.
       Intoarcerea se facea peste Calarasi, cu directia Habbanyah-Ramadi-Cairo. In cazuri exceptionale se puteau face aterizari in Siria sau in Irak.
       S-a inregistrat o aterizare la Ankara, 2 la Alep in Siria, 7 in Irak si 3 in Turcia.
       Efectul misiunii "Halpro" a fost nul, lucru sustinut si de englezi, pagubele produse fiind minime.

Operatiunea "Tidal Wave" - Generalitati

       Proiectul a fost initiat la Casablanca, in Maroc, la Conferinta din ianuarie 1943, care ii reunea pe Roosevelt si Churchill. Fusese invitat si Stalin, dar acesta nu a putut veni datorita situatiei de la Stalingrad, unde germanii sufereau una dintre marile lor infringeri. La aceasta conferinta s-a aprobat operatiunea "Husky", debarcarea aliatilor in Sicilia. La conferinta "Trident" din mai 1943, s-a discutat operatiunea "Statesman", numele de cod initial al operatiunii "Tidal Wave", iar la 21 mai 1943 s-a aprobat aceasta operatiune. S-a hotarit apoi ca decolarea sa se faca de pe un aerodrom de linga Benghazi din Libia. Pentru ca aceasta misiune sa nu mai fie un esec la fel cum a fost misiunea "Halpro", nu departe de aerodrom s-a construit un oras asemanator Ploiestiului, cu o reproducere aproape exacta a rafinariilor, care erau principalele tinte. La inceputul antrenamentelor, la Benghazi erau 202 bombardiere operationale, dar pina la terminarea antrenamentelor, au ramas doar 131 de aparate socotite operationale, 71 de avioane cunoscind diferite defectiuni tehnice datorate in special nisipului desertic. Americanii au avut insa noroc cu nava de razboi "Mauretania", care in ultimul moment ancorase in portul Benghazi cu o incarcatura de motoare noi "Pratt & Whitney", astfel s-a asigurat punerea in functiune a 178 de aparate, numar considerat de strategi optim pentru buna desfasurare a operatiunii.

Desfasurarea

       Ruta aeriana a misiunii era urmatoarea (Vezi harta.) : o linie dreapta trimisa de la Benghazi peste Mediterana estica, pina la Corfu, in nord-estul Greciei, de unde mai departe survolind muntii Pindar si Balcanii, pentru a traversa Dunarea intre Lom si Bistretu, pe malul rominesc. De aici, corectie nord-est, peste Piatra-Olt si Slatina, pina la Pitesti, unde se bifurca, o linie care porneste spre Pucioasa, pina sub crestele Bucegilor, de unde intoarce spre sud-est spre Cimpina; alta continuindu-si ruta spre Tirgoviste si Floresti, de unde vireaza pe un unghi de 45 de grade spre Ploiesti.
       Intoarcerea avea sa se faca pe o ruta directa la Benghazi, dar in cazuri exceptionale, se putea ateriza fie in Turcia sau Cipru, fie in Sicilia.

Apararea germana

       Aliatii au subestimat capacitatea germanilor de a detecta avioanele, ei crezind ca acestia din urma nu dispuneau de radare suficient de puternice si nici de instalatii de detectare capabile sa repereze avioanele inamice altfel decit prin interceptarea radiofonica a acestora.
       In realitate, germanii dispuneau inca din 1942 de un lant continuu de puncte de control al spatiului aerian, desfasurat din Peloponez pina in Corfu si, de acolo, peste Albania, Iugoslavia si Bulgaria, pina sub contraforturile Balcanilor din apropierea bazinului dunarean.
       Americanii se bazau in aceasta misiune pe surpriza unui atac aerian dintr-o directie la care inamicul nu se astepta, si anume dinspre Africa, lucru care pina atunci parea imposibil. Deasemenea, americanii au adoptat ca tactica de a ramine invizibili inamicului doua strategme: mutenia radiofonica si zborul razant, adica la altitudine 0.
       Secretul misiunii insa n-a tinut mult, deoarece el fusese partial divulgat chiar de strategii lui "Tidal Wave" care, pentru a evita o confuzie posibila - cum se mai intimplase in timpul debarcarii in Sicilia, cind navele de razboi americane trasesera asupra unor avioane ale lui Air Force - a fost lansat in eter un mesaj cifrat, adresat tuturor fortelor aliate din zona Mediteranei, conform caruia o importanta expeditie aeriana avea sa survoleze spatiul dintre Libia si coasta nord-estica a Mediteranei, fara sa se indice insa nici traiectoria exacta, nici destinatia acesteia. Abia in 1961 serviciile de contraspionaj militar americane au aflat ca, inca de la inceputul lui 1943, o unitate de elita a Abwehr-ului - spionaj militar german - cantonata in aproiere de Atena, intercepta si descifra toate transmisiunile radio ale Armatei a XI-a a Aerului a Statelor Unite.
       Bombardierele au fost prima data reperate de postul de veghe din insula Corfu, informatia ajungind repede la Bucuresti. Deasemenea, mai multe punctede control au confirmat directia luata de bombardiere, fara sa se poata preciza insa tinta finala.
       Apararea propriuzisa a zonei petrolifere era asigurata de mai multe elemente fiecare avindu-si rolul lui in desfasuarea apararii. Astfel, la primul semnal de alarma, intrau in actiune echipele de aparare pasiva. Apoi erau inaltate baloanele de obstructie. Deasemenea, germanii dispuneau de asa numitele generatoare de ceata artificiala, dispozitive folosite pentru "ascunderea in ceata" a rafinariilor, facindu-le astfel invizibile bombardierelor care isi lasau incarcatura de la mare inaltime. In acelasi timp, era pregatita antiaeriana, care se astepta la aparitia unui inamic la citeva mii de metrii, fapt pentru care si vinatoarea, cantonata pe 8 aerodromuri, decola si astepta inamicul intre inaltimile de 1500 si 5000 de metri, grupurile de avioane fiind astfel inpartite, ca nici un avion inamic sa nu treaca prin focul acestora. Baloanele de instructie erau lungi de 18 m si cu un diametru de 6 m cu un volum de 2300 mc gaz (98,7% hidrogen), deasemenea, pe cabluri de sustinere erau agatate incarcaturi explozive, astfel marindu-se sansa pilotilor de a lovi un astfel de balon, ceea ce insemna aprinderea instantanee a avionului.

Bilantul efectelor

       Inainte de inceperea ostilitatilor, in spatiul aerian al Rominiei se aflau 164 de bombardiere grele, doua fiind pierdute la decolare, iar 12 intorcindu-se din zbor, datorita unor defectiuni tehnice.
       36 de aparate au fost doborite in Romania, iar 18 s-au pierdut pe drumul de intoarcere. Din 178 de aparate, 88 s-au intor la Benghazi, 22 au aterizat in Cipru, Sicilia sau Turcia. La sfirsitul operatiunii, doar 33 de aparate erau considerate operationale.
       Din 1726 de aviatori, au murit 440 si au fost luati prizonieri 108.

Concluzie

       Operatiunea "Tidal Wave" a fost probabil prima mare batalie terestro-aeriana din istoria razboaielor moderne, in care au pierit mai multi oameni in aer decit pe pamint.